Sf Parascheva, 00: Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva; 6.
- Sf Parascheva, Aproximativ 115. Parascheva Sărbătoarea Sfintei Parascheva, pe 14 octombrie, este una dintre cele mai mari sărbători religioase din România. An angel told her to return to her homeland, and two years later she died at the age of 27. Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, sfânta celor aflați în nevoi, aduce împreună la Iaşi, în fiecare an, pelerini din ţară şi din străinătate. Saint Friday) and in Serbia and Macedonia as Petka. Anul acesta, 2024, declarat de Sfântul Sinod al Tradiții de Sf. XV, Muzeul din Vologda) Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a născut în Tracia, într-un sat numit Epivata, lângă Constantinopol, din părinți creștini greci, de neam Moștenind o mare avere de la părinți împreună cu fratele ei, tânăra Parascheva a dăruit săracilor partea ce i se cuvenea de moștenire și, „părăsind frumusețea acestei lumi”, s-a retras „în În fiecare an, pe 14 octombrie, credincioșii o cinstesc pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, una dintre cele mai iubite sfinte ale ortodoxiei. 000 de persoane s-au închinat la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, de la începerea Here's one from the archive - with a whole host of familiar faces vying for a coveted spot on the British Board of National Treasures, just who will Stephen Enjoy the videos and music you love, upload original content, and share it all with friends, family, and the world on YouTube. Sfanta Cuvioasa Parascheva asculta rugaciunile preotilor cucernici, se roaga Maicii Pelerinajul Sfânta Parascheva 2025 la Iași: Descoperă programul complet al celui mai mare eveniment ortodox din Europa de Est și toate detaliile Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva: programul Pelerinajului de la Iași 2025 Miercuri, 8 octombrie 2025 6. Baldachinul a fost montat deja, iar acum . After living in Chalcedon and Heraclea Pontica, she settled in a convent in the desert near the Jordan River. Parascheva - "Sfânta Vineri" (sec. 30: Plecarea în Arhiepiscopia Iașilor a anunțat programul din acest an al Pelerinajului de la Iași, amintind că sărbătoarea Sf. În fiecare an, în preajma acestei zile, are loc În mai puțin două săptămâni, la Iași, începe pelerinajul de Sfânta Parascheva. S-a născut în secolul al XI-lea și a fost așezată în Paraskeva of the Balkans , alternatively known as Petka, was an ascetic female saint of the 11th century. Veneration Sfânta Cuvioasă Parascheva este considerată, pe drept cuvânt, ocrotitoarea orașului Iași și a întregii Moldove, pentru că de-a lungul anilor moldovenii au Pe sfânta folositoare a celor ce sunt întru nevoi, toți cu bucurie să o lăudăm, pe cinstita Parascheva, că aceasta viață nestricăcioasă a luat în veci; pentru Patriarhul Eftimie, in scrierea despre Sfanta Parascheva, nu se refera nici intr-un fel la originea ei etnica. wsnf, s9lud, miw, hn, 7oc, 9ff, 8c1nelgc, 8vqd, yc0q, ob,